Prima pagina » » Radio România primeşte decoraţia NIHIL SINE DEO din partea Casei Regale a României

Radio România primeşte decoraţia NIHIL SINE DEO din partea Casei Regale a României

Publicat de Radio Romania Cultural, joi, 25 aprilie 2013 | 22:32

Înalta decoraţie NIHIL SINE DEO va fi acordată Societăţii Române de Radiodifuziune reprezentată de Ovidiu Miculescu - Preşedinte Director General, în cadrul unei ceremonii oficiale, la Palatul Elisabeta, în prezenţa membrilor Casei Regale a României, în data de 12 mai 2013.

Decoraţia regală "NIHIL SINE DEO" instituită în 2009 prin ordinul Majestăţii Sale Regelui Mihai I şi limitată la un număr de 200 membri se acordă pentru performanţele de nivel înalt care îmbogăţesc prezentul românesc din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar.

În an aniversar, Radioul Public primeşte înalta distincţie al cărei nume conţine chiar motto-ul familiei regale, pentru serviciile aduse publicului românesc aflat în lumea întreagă, pentru probitatea, patriotismul şi profesionalismul demonstrate în cei 85 de ani de emisie.

Istoria radioului public  începe în  octombrie 1926, când Regele Ferdinand I îşi exprimă, de la Castelul Peleş, acordul scris pentru înfiinţarea Societăţii de Distribuţie Radio Telefonică din România, la doar şase ani distanţă de primele posturi care au emis din Marea Britanie şi din Franţa.

Prima emisiune avea să pornească în eter la 1 noiembrie 1928, graţie eforturilor unor oameni de cultură excepţionali şi a unor ingineri pasionaţi de tehnica transmiterii pe unde hertziene.

Pentru fiecare român, din acel moment,  aparatul de radio devine un  membru al familiei. Generaţii s-au succedat purtând în memoria afectivă sunetele - emblema ale Radioului, muzica şi teatrul radiofonic, discursurile marilor personalităţi, conferinţele iluştrilor savanţi.

Decenii de-a rândul, radioul public s-a bucurat de cea mai mare credibilitate şi de totala apreciere a ascultătorilor. Românii de pretutindeni  au aflat  veştile din ţară şi au rămas aproape de familiile lor, prin intermediul radioului public. Cu mult înainte de apariţia internetului, Radio România Internaţional a difuzat emisiuni în peste 17 limbi pentru a face România cunoscută în lumea întreagă.

Mărturie stau miile de kilometri de bandă magnetică pe care s-au înregistrat emisiunile realizate în Casa Radio, patrimoniu cu o valoare uriaşă, aflat în curs de digitalizare.

Radio România continuă să fie lider naţional  în audienţe. Cu decenţă, obiectivitate, echidistanţă şi profesionalism, echipa Radio România se bucură de încrederea şi atenţia a peste 5 milioane de ascultători zilnic, mizând permanent pe CREDIBILITATE.
Share this article :

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2009-2014. Radiocultura - Toate drepturile rezervate!