Prima pagina » » Festivalul Serile Lipatti - Ediția a II-a, 2013

Festivalul Serile Lipatti - Ediția a II-a, 2013

Publicat de Radio Romania Cultural, vineri, 7 iunie 2013 | 14:42

Asociația Art à la carte vă invită în perioada 11 iunie-2 iulie și 10 septembrie - 23 octombrie la “Serile Lipatti”, 13 concerte în spațiul încărcat de memorie al conacului familiei Lipatti din satul Fundățeanca, dar și la Filarmonica din Pitești și la Ateneul Român din București. Evenimentul, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, se va desfăşura sub egida marii valori culturale Dinu Lipatti, reintegrat și conștientizat în toată plenitudinea vieții culturale argeșene.

Desfăşurarea concertelor va fi săptămânală, în serile de marți, în lunile iunie (11, 12 – excepție: miercuri-18, 25), iulie (2), septembrie (10,17,24) și octombrie (1, 8, 15), un concert în 22 octombrie la Filarmonica din Pitești, un concert în seara de miercuri, 23 octombrie la Ateneul Român.

Interpreta care va susține concertele de la Sala Filarmonicii din Pitești și Ateneul Român din București este pianista română stabilită la Londra, Alexandra Silocea (http://www.alexandra-silocea.com/).
După debutul din 2008 alături de Wiener Kammerorchester urmează recitalurile de la Musikvereinși Carnegie Hall în 2009 și marele succes al CD-ului cu cele 5 Sonate de Prokofiev, înregistrate la Avie Records. Numeroasele premii obținute de această înregistrare îi deschid drumul Alexandrei Silocea către London Philharmonic Orchestra, sub magheta marelui dirijor Vladimir Jurowski. Din acest moment cariera pianistei se desfășoară prin concerte și turnee în toată Marea Britanie, Franța, Austria și Italia.

...românca Alexandra a demonstrat că multele ei premii în Europa și America s-au reunit într-un început de mare carieră.....ea găsește balanța potrivită între rigorile clasice și romantismul exuberant, iar controlul ei tehnic îi dă posibilitatea de a aborda subtilități fără a pierde momentul în devenire......(Robin Gregory). Ultimul CD al pianistei, Sound Waves, a apărut în luna mai 2013 la Avie Records și conține lucrări de Debussy, Ravel, Liszt și Schubert.

Dintre renumiții pianiști participanți îi mai amintim pe Viniciu Moroianu, Remus Manoleanu, Andrei Tănăsescu, apoi Mădălina Pașol (Germania) http://madalinapasol.com/index.htmlși mai tinerii Sergiu Tuhuțiu (Anglia) http://sergiutuhutiu.wordpress.com/, Răzvan Dragnea, Andrei Licareț și Horia Maxim. Lor li se alătură sopranele Bianca Manoleanu și Camelia Clavac și violonistul Rudolf Fatyol. Toți muzicienii aleși pentru cea de a doua ediție au un palmares bogat în premii și o agendă încărcată de concerte, ce confirmă o dată în plus reputația lor internațională.

Serile Lipatti 2013continuă linia deschisă de prima ediție și anume de a promova muzicieni tineri, debutanți în cariera interpretativă. Astfel și de această dată 9 studenți, masteranzi sau doctoranzi ai Universității Naționale de Muzică din București vor deschide fiecare recital, ca preambul la programul mai amplu al interpreților consacrați.

Prezentarea evenimentului va fi făcută, ca și la prima ediție, de către muzicologul Saviana Diamandi, adăugând un plus esențial gradului de receptivitate. Printr-un parteneriat reînnoit cu redacția Patrimoniu din cadrul Societății Române de Radiodifuziune, prelegerile vor beneficia și de această dată de scurte ilustrări muzicale din înregistrările pianistului Lipatti.

Evenimentul Serile Lipatii s-a realizat și cu sprijinul următorilor:

Cofinanțatori: Institutul Cultural Român, Consiliul Judeţean Argeş, Primăria Leordeni
Sponsor principal: Volksbank
Parteneri: Muzeul Judetean Argeș, Filarmonica din Pitești, Filarmonica George Enescu, Societatea Română de Radiodifuziune, Centrul Cultural Pitesti
Sponsori: PKF, Vel Pitar, Restaurantul Conti
Parteneri media: Adevărul, Antena 1 Pitești, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Magic FM, Muscel TV, Observator Cultural, Argeșul, Jurnal de Argeș, Bitpress, Ziarul Profit, Obiectiv Argeșean, Zile și Nopți, Port.ro

Concertele încep la ora 18.00 și sunt gratuite.
Consiliul Județean Argeș asigură transportul gratuit al publicului la locația evenimentului, punând la dispoziție un autocar. Ora de plecare a autocarului din parcarea Consiliului Județean Argeș este 17.15. Întoarcerea de la Conacul Lipatti va fi la 20.30.

Lansarea evenimentului Serile Lipatti va fi făcută la conferința de presă din 11 iunie, ora 11.00, în sala Ars Nova a Centrului Cultural Pitești, din strada Str. Craiovei Nr. 2, Bl. G1, Sc. C (Casa Cărţii).
Pentru mai multe detalii pot fi accesate www.serilelipatti.ro și www.facebook.com/serile.lipatti.

Prin concertele de înaltă ținută propuse de Festivalul Serile Lipatti 2013, organizatorul, Asociația Art à la carte, își dorește să creeze un adevărat eveniment în viața și opțiunile culturale ale publicului argeșean, să facă din Serile Lipatti o prezență permanentă în peisajul cultural piteștean și național și să imprime în conștiința publică valoarea artistică universală a lui Dinu Lipatti.

Membrii Asociației Art à la cartesunt creatori de programe culturale, organizatori de festivaluri şi turnee,  manageri culturali cu experienţă bogată. Formați inițial ca muzicieni, aceștia și-au luat drept temă principală prezentarea culturii româneşti în străinătate, dar şi promovarea de produse culturale de excepție în interiorul ţării, pentru stimularea competiției în domeniul artistic și cultural.
Share this article :

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2009-2014. Radiocultura - Toate drepturile rezervate!