Prima pagina » » Sergio Castellitto va fi omagiat la cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno

Sergio Castellitto va fi omagiat la cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno

Publicat de Radio Romania Cultural, miercuri, 12 iunie 2013 | 12:24

Actorul, regizorul şi scenaristul italian Sergio Castellitto va fi omagiat la cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno, care se va desfăşura în perioada 7 - 17 august. Omagiul adus cineastului italian va include un interviu cu Castellitto, deschis publicului larg, şi proiecţiile a cinci filme reprezentative pentru cariera acestuia: "Va Savoir", de Jacques Rivette, "My Mother's Smile", de Marco Bellocchio, "Raise Your Head", de Alessandro Angelini, şi două filme regizate de el însuşi, "Dragoste şi palme" şi "Venuto al mondo", care va avea premiera la Locarno.Sergio Castellitto, născut la Roma în 1953, şi-a început cariera în teatru, după ce a studiat la Accademia Nazionale d'Arte Drammatica, şi a debutat în cinematografie la începutul anilor 1980. A lucrat cu unii dintre cei mai renumiţi regizori din cinematografia italiană, precum Mario Monicelli, Marco Ferreri, Francesca Archibugi şi Ettore Scola. Sergio Castellitto a avut succes şi în străinătate în calitate de actor, remarcându-se în filmele "Paris je t'aime", blockbusterul "Cronicile din Narnia: Prinţul Caspian" şi în "Marele albastru" de Luc Besson. Sub bagheta regizorală a cineastei germane Sandra Nettelbeck, a jucat rolul principal din pelicula "Frumoasa Martha", proiectat în Piazza Grande la Festivalul de Film de la Locarno în 2001. A debutat ca regizor în 1999, cu "Libero Burro", însă filmul "Nu te mişca!/ Non ti muovere", din 2004, a fost lungmetrajul care i-a adus recunoaşterea internaţională ca regizor. Acest film, în care a şi jucat şi în care a avut-o ca parteneră pe Penelope Cruz, a fost un veritabil succes comercial şi de critică, fiind regizat pe baza romanului omonim al soţiei sale, Margaret Mazzantini.
Share this article :

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2009-2014. Radiocultura - Toate drepturile rezervate!