Prima pagina » , » In memoriam Iosif Sava - la Radio România Cultural

In memoriam Iosif Sava - la Radio România Cultural

Publicat de Radio Romania Cultural, joi, 15 august 2013 | 07:58

  (duminică 18 august, 16,30-17,30)
Cincisprezece ani au trecut de la moartea sa.

Un munte de om, cu o voce gravă şi o manieră inconfundabilă a rostirii. Neinspiraţi, unii au sperat că o pot imita. Niciunul nu a avut carisma şi cultura necesară. Mi-l aduc aminte în concediu la Cumpătu: ţinea veşnic în mână o carte, o citea sau.. o scria! Chiar şi la masă.

Fără tăgadă , ar fi venit oricând (zi sau noapte) la radio sau televiziune să le vorbească în special tinerilor, să-i educe, să-i atragă. La fel de condescendent în faţa maeştrilor sau novicilor, putea fi ironic şi/sau tranşant, maliţios şi/sau subtil, curios şi/sau pedant. Zgândărea personalităţile (de tot soiul) cu întrebări incomode şi în acelaşi timp încuraja viitorii artişti sau muzicologi.Era vestit pentru maniera sufocantă a interviurilor: dacă nu aveai ce spune, greu răzbeai prin valul comentariilor epopeice.

Să nu uităm că Iosif Sava este totuşi singura personalitate culturală românească ( cel puţin în perioada postdecembristă) pentru care Guvernul şi-a întrerupt şedinţa pentru a participa la funerariile sale. Este recunoaşterea totală şi unică! a unei valori incontestabile la nivel naţional.

Vocea lui Iosif Sava este în Panteonul Radioului. Arhivele noatre păstrează zeci de emisiuni şi interviuri dar şi înregistrări muzicale, căci cânta cu mare poftă la orgă, clavecin sau pian.

Irina Hasnaş a adunat pentru emisiunea de duminică 18 august câteva fragmente cu vocea lui Iosif Sava din "Invitaţiile Eutherpei" (faimoasele sale emisiuni) dar şi gânduri mărturisite la 15 ani de la dispariţia sa de câţiva dintre cei care l-au cunoscut: acad. Răzvan Theodorescu, pianistul Dan Grigore, violonistul Bujor Prelipcean (ieşean ca I. Sava) şi muzicologul Ana Maria Orendi.

"Daca vorbeşti perfect şi monoton, ascultătorul se plictictiseşte după 30 de secunde… lumea apreciază bâlba.. atunci devine atentă!" îmi mărturisea cu umor şi înţelepciune prin 1996, când abia venisem în Radio.

Dacă vă este dor de vocea sa… de pasiunea sa… de rostirea sa… ascultaţi duminică 18 august Radio România Cultural.

Chiar şi acum, Iosif Sava este acasă, în faţa microfonului.

Sorina Goia
Share this article :

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2009-2014. Radiocultura - Toate drepturile rezervate!