
Unii dintre cei mai în vogă artişti britanici au participat la o şedinţă
fotografică pentru a realiza un instantaneu care reproduce celebra
pictură "Cina cea de Taină" a artistului renascentist Leonardo Da Vinci.
Artiştii participanţi, care provin din industria filmului, a
televiziunii şi a teatrului, au realizat o reproducere contemporană a
capodoperei din secolul al XV-lea, pentru National Portrait Gallery din
Londra. Pentru a-l reprezenta pe Iisus a fost a ales actorul Robert
Powell, devenit celebru după ce a interpretat rolul principal în
miniseria de televiziune "Iisus din Nazareth", regizată de Franco
Zeffirelli, în 1977. La acest proiect au participat printre alții, Julie
Walters, Colin Firth, John Alderton, Richard Eyre, Steven Berkoff.
Singura femeie din acest proiect artistic, Julie Walters, apare în
stânga lui Robert Powell, în rolul Mariei Magdalena. În tabloul
original, silueta care apare în stânga lui Iisus nu este foarte bine
definită, fapt care a generat multe controverse în rândul istoricilor şi
experţilor în artă - unii afirmă că ar fi Maria Magdalena, alţii spun
că ar fi Apostolul Ioan. Acest proiect inedit a fost realizat de
fotograful Alistair Morrison. Fotografia se inspiră din celebra pictură
"Cina cea de Taină", o lucrare murală realizată de Leonardo Da Vinci
între anii 1494 şi 1497 pentru patronul său, ducele Ludovico Sforza, în
fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din
Milano.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu