Dezbateri privind literatura română, expoziţii şi lansări de volume vor
avea loc la Târgul de Carte de la Göteborg, în perioada 26 - 29
septembrie, unde România participă în calitate de ţară invitată de
onoare şi la care vor fi prezenţi scriitori ca Ana Blandiana, Augustin
Buzura şi Mircea Cărtărescu. Participarea românească la acest târg va
avea loc sub sloganul "România are cuvântul!" şi va cuprinde un stand de
150 de metri pătraţi, 16 seminarii, un bogat program de evenimente la
standul românesc şi la standurile unor instituţii şi edituri suedeze,
precum şi mai multe expoziţii, printre care una a Memorialului de la
Sighet. Pe 26 septembrie, va avea loc inaugurarea oficială a ediţiei din
acest an a Târgului de Carte de la Göteborg, Mircea Cărtărescu fiind
cel care va deschide evenimentul. Celebra dansatoare şi coregrafă
scandinavă Virpi Pahkinen transpune în dans o poezie de Mircea
Cărtărescu, iar Dana Dragomir va interpreta la nai muzică românească.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu