Prima pagina » » Dragostea are o componentă biologică pe care nu o putem controla

Dragostea are o componentă biologică pe care nu o putem controla

Publicat de Radio Romania Cultural, luni, 23 septembrie 2013 | 07:28

Ştiinţa a demonstrat de-a lungul anilor că dragostea este însoţită de o componentă biologică ce influenţează modul în care simţim acest sentiment, îl arătăm şi ne comportăm când suntem marcaţi de el, susţin unii cercetători spanioli. Există zone în creierul nostru şi anumiţi neuro-transmiţători, explică aceştia, care se activează în prezenţa unor stimuli şi atunci se pun în mişcare mai multe circuite ce concretizează experienţa amoroasă. De exemplu, 'cu ajutorul imaginilor obţinute prin rezonanţa magnetică funcţională, se poate face diferenţa între dragostea romantică şi dragostea maternă', semnalează unul dintre cercetători, care este convins de 'substratul biologic la dragostei'. Conform unor descoperiri recente, factorul de creştere nervoasă ajunge la un nivel ridicat atunci când ne îndrăgostim de o nouă persoană, dar după un an acesta revine la nivelul iniţial. Potrivit teoriei despre dragostea romantică, aceasta are trei componente de bază, şi anume: pasiunea, intimitatea şi angajamentul. Potrivit acestui studiu, pasiunea şi, parţial, intimitatea nu depind de noi, ci de mulţi factori străini de voinţa noastră.
Share this article :

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2009-2014. Radiocultura - Toate drepturile rezervate!