Prima pagina » » Festivalul Naţional de Improvizaţie - Improfest 2013

Festivalul Naţional de Improvizaţie - Improfest 2013

Publicat de Radio Romania Cultural, luni, 23 septembrie 2013 | 07:22

Prima ediţie a Festivalului Naţional de Improvizaţie - Improfest 2013 va fi găzduită, de pe 23 si  până pe 29 septembrie, de Teatrul de Comedie din Bucureşti. Peste 100 de improvizatori, formând 18 echipe, din şase oraşe din România (Iaşi, Craiova, Târgu Mureş, Târgovişte, Cluj-Napoca şi Bucureşti) vor aduce în faţa publicului 22 de spectacole de improvizaţie, dintre care o reuniune după 10 ani (Spartak Cehov versus Shakespeare United) şi două evenimente speciale în categoria All Stars. În deschiderea festivalului vor juca, în reprezentaţie unică şi specială, primele două trupe de improvizaţie din România, antrenate în urmă cu 10 ani de cunoscutul regizor de teatru Vlad Massaci, cel care a pus bazele improvizaţiei în România. În cadrul festivalului spectatorii se vor afla în poziţia de juriu şi vor alege în primele cinci zile de spectacole cel mai bun jucător din fiecare echipă. Improfest provoacă astfel atât publicul, cât şi pe cei aflaţi pe scenă, urmând ca aceştia să performeze în spectacolele de gală All Stars din weekend, jucând şi antrenându-se pentru prima oară în această formulă.
Share this article :

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2009-2014. Radiocultura - Toate drepturile rezervate!