Festivalul Bibliocity, organizat de Biblioteca Metropolitană Bucureşti
în cadrul programului Zilele Bucureştiului, prilejuieşte melomanilor din
toate generaţiile o întâlnire cu marile momente artistice ale
Bucureştiului muzical din deceniile 6 şi 7...
Asemenea fericite conjuncţii peste vremuri sunt posibile prin demersul
Editurii Casa Radio de repunere în circulaţie a tezaurului din Arhivele
Radioului public –în mereu înnoite formule editoriale! –, aducând
înregistrările de ieri la exigenţele publicului de azi.
Astfel, în această toamnă bucureşteană, sub semnul sărbătorilor
culturale, Editura Casa Radio propune noi restituiri discografice
esenţiale din Fonoteca Radio: Festivalul Internaţional „George Enescu”, ediţia 1961, în 10 discuri-cronică (CDbox)şi 6 albume în colecţia inaugurală„Radiolegende”–maeştrii muzicii româneşti în înregistrări istorice, pe care leprezintă în premieră publicului prezent la întâlnirea deluni, 16 septembrie, ora 17, la Biblioteca Metropolitană, Sala Mircea Eliade.
Marile concerte ale celei de-a doua ediţii a Festivalului sunt reunite într-un CD-box cu 10 discuri,
prilejuind (re)descoperirea unor interpreţi legendari, precum Aldo
Ciccolini, Sviatoslav Richter sau Henryk Szeryng, aflaţi în vârful
carierei lor internaţionale, sau a unor mari maeştri ai baghetei ca
Lorin Maazel, Ghenadi Rojdestvenski, George Georgescu... Magia serilor
de concerte din perioada 9-18 septembrie 1961 va putea fi azi
împărtăşită de noile generaţii de ascultători, de toţi melomanii,
datorită înregistrărilor live realizate de Radio România, acelaşi constant partener al Festivalului.
Noua colecţie „Radiolegende” constituie omagiul pe
care Radioul public, la aniversarea a 85 de ani de existenţă, îl aduce
„părinţilor fondatori” ai programului şi formaţiilor sale muzicale, prin
editarea albumelor: Theodor Rogalski, Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Constantin Silvestri.
Aceşti mari creatori, cărora şcoala muzicală românească le datorează
intrarea în modernitate s-au investit cu generozitate, de-a lungul
întregii lor cariere artistice, şi într-o operă de construcţie
instituţională, punând temeiurile Radiodifuziunii naţionale care, iată,
ne oferă astăzi, în premieră absolută discurile-portret de compozitor şi interpret ale maeştrilor.
Tot în „Radiolegende” şi-au găsit locul şi două mult aşteptate albume
dedicate artei unor interpreţi neîndoios „legendari”: violoncelistul de
renume mondial, Radu Aldulescu, care, de la debutul cu
Orchestra Radio, ne-a lăsat, până la plecarea din ţară, un număr
însemnat de valoroase înregistrări radiofonice (în mare parte rămase
până acum inedite) şi inegalabila pianistă Maria Fotino, solistă şi sunetist la Radio România mai bine de două decenii.
Ne vom bucura și de un preţios moment muzical live, un dar pentru cei prezenţi, posibil prin generozitatea unor artişti de primă mărime ai scenei româneşti: pianista Ilinca Dumitrescu şi soprana Georgeta Stoleriu, care vor interpreta din Cântece de Mihail Jora, cuprinse în albumul recent apărut în colecţia Radiolegende: Recital Mihail Jora.
Ilinca Dumitrescua fost ultima discipolă a lui Mihail Jora. Compozitorul i-a dedicat cele 13 Preludii op. 42, Sonatina op. 44 şi Caietele II şi III de Poze şi pozne,
de asemenea cuprinse în noul dublu CD apărut la Editura Casa Radio.În
1991, cu ocazia centenarului maestrului, primul director muzical al
Radiodifuziunii şi creator al Orchestrei Radio, a interpretat – pentru
prima oară – integrala lucrărilor pentru pian (la Ateneul Român şi
Studioul de Concerte Radio) şi a primit Premiul Uniunii Interpreţilor,
Coregrafilor şi Criticilor muzicali din România pentru activitatea
pianistică şi muzicologică legată de această sărbătorire. Cu volumul Mihail Jora – Studii şi Documente
a obţinut, în 1995, cea mai înaltă distincţie culturală din România,
Premiul Academiei Române. În 2006, a obţinut titlul de Doctor la
Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, cu calificativul maxim „summa cum laude”, susţinând tezaMihail Jora – Creaţia pentru pian şi scriitura pianistică.
Vă invităm să împărtăşiţi cu noi bucuria acestor întâlniri privilegiate cu maeştrii muzicii româneşti şi universale!
Participă: Ilinca Dumitrescu, Olga Grigorescu, Laura Manolache, Valeriu Râpeanu
Moderator: Costin Tuchilă
detalii pe www.edituracasaradio.ro
Edițiile din 27 sept. și 4 oct. 2014. Către Pacea Eternă? Geopolitica în
contextul filosofiei relațiilor internaționale
-
*Invitat: cercet. șt. dr. Lucian-Ștefan Dumitrescu*
„Nu ne putem dezbăra de-o anumită revoltă sufletească, când privim
acțiunile oamenilor pe ...
Acum 11 ani
.jpg)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu