Începe noua stagiune teatrală, cea de-a 49-a pentru Teatrul Ion Creangă,
intrat în conştiinţa multor generaţii, azi ajunse la maturitate, şi ca
un univers al copilăriei, spre care se întorc cu încântare. Pe scena
sălii Rapsodia, stagiunea începe cu mare veselie pe 14 septembrie, de la
11.00, când are loc avanpremiera mult aşteptată şi dedicată copiilor cu
vârsta de peste 8 ani: "Renart Vulpoiul". Spectacolul este inspirat
dintr-un volum de povestiri, intitulat “Roman de Renart”, din Franţa
secolelor XII şi XIII, şi dramatizat de Constantin Dicu. Reprezentaţia
aduce în faţa publicului spectator, povestea unei trupe de artişti care
reimaginează aventurile isteţului vulpoi medieval, jucându-se de-a
teatrul în teatru. Potrivit institutiei teatrale, în paralel cu
spectacolele de la sala Rapsodia, Teatrul Ion Creangă organizează şi o
serie de ateliere de teatru şi activităţi educaţionale, precum cursurile
''Clubul Micului Actor''.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu