"Janka", un spectacol cu Maia Morgenstern, menit să omagieze memoria
victimelor Holocaustului, va fi prezentat, miercuri, de la ora 19.00, la
Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti. Pentru a omagia memoria victimelor,
pe 9 octombrie, dată la care în 1941 a început deportarea evreilor din
Bucovina în Transnistria, şi pe care Guvernul a desemnat-o ca fiind
"Ziua Naţională a Holocaustului", Teatrul Evreiesc de Stat prezintă
spectacolul "Janka", după un scenariu de Oscar Speace, în traducerea lui
Ioan J. Popescu. Regia artistică a spectacolului este semnată de Toma
Enache. Personajul interpretat de Maia Morgenstern, Janka Festinger, s-a
născut la Sighet la 16 noiembrie 1916 şi a murit în 1994, la vârsta de
78 de ani, dar povestea ei a rămas, spusă de copiii ei, David şi Oscar
Speace, într-un documentar artistic, în piesa care-i poartă numele.
Povestea Jankăi dezvăluie în detaliu ceea ce s-a întâmplat atunci când
familia ei, care trăia la Sighet, a fost distrusă. În martie 1944,
nemţii ocupau Sighetul şi procesul de exterminare a evreilor urma să
înceapă. În luna mai, zece mii de evrei, cu bagajele în spate, soţi şi
soţii separaţi de loviturile care veneau din toate părţile, copii
care-şi pierdeau mamele, plângând, tineri şi bătrâni, înghesuiţi în
vagoane de marfă, fără mâncare şi apă, fără aer, aveau să ajungă, după
opt zile îngrozitoare de mers cu trenul, la Auschwitz.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu