Pianistul Horia Mihail va participa la mijlocul acestei luni la Festivalul internaţional de muzică clasică de la Ushuaia - Argentina (15 octombrie 2013), unde va reprezenta România cu un recital ce va conţine programul turneului naţional Pianul călător organizat de Radio România Cultural şi asociaţia culturală Accendo pentru a treia oară în acest an. Repertoriul ales - Patetica, Sonata Lunii şi Appassionata de Beethoven – va fi reluat în această formulă internaţională a turneului, la Festivalul internaţional de muzică clasică de la Ushuaia.
Înaintea concertului din Ţara de foc, Horia Mihail va concerta la
Buenos Aires, în 13 octombrie, în Salonul de Cameră al Centrului
Cultural „Uzina de Artă” (“Usina del Arte”) din capitala argentiniană,
spaţiu cultural de referinţă în peisajul cultural argentinian, cu
sprijinul guvernului oraşului Buenos Aires.
„E pentru prima dată când trec Ecuatorul în calitate de muzician sau de
turist, aşa că este o premieră pentru mine din toate punctele de
vedere. Mă duc în Argentina. La Buenos Aires voi cânta un recital solo,
apoi iarăşi zbor pentru câteva ore până la capătul pământului, spre cel
mai sudic oraş din lume, oraş care găzduieşte un festival unde am fost
invitat să cânt un recital Beethoven iar eforturile a patru instituţii,
este vorba de Ambasada României în Argentina, este vorba de Institutul
Cultural Român, Radio România şi Fundaţia Vodafone au făcut posibilă
această deplasare a mea la 34.000 de km de Bucureşti în linie dreaptă.
Mă bucur că povestea Pianului călător va ajunge până în Ţara de foc.”
La nivel naţional, proiectul turneului Pianul călător s-a
dovedit şi în 2013 o poveste de succes. În primăvara acestui an, Horia
Mihail a străbătut toate zonele istorice ale ţării, s-a reîntâlnit cu
primele două piane călătoare la Sânnicolau Mare şi la Mediaş, a
călătorit cu cel de-al treilea pian (un Steinway recondiţionat şi pus la
dispoziţie de Radio România) prin parcurile bucureştene şi apoi prin
trei oraşe din Moldova în care nu se găsesc piane de concert, respectiv
Bârlad, Tecuci, Roman. Drumul nu a fost uşor deoarece pianul, care
cântăreşte 700 de kg, a fost coborât, montat şi acordat în fiecare oraş.
Efortul însă a meritat din plin, pentru că peste tot sălile au fost
neîncăpătoare pentru numărul mare de spectatori veniţi la recitaluri. La
finalul călătoriei, pianul a fost încredinţat comunităţii locale din
Tulcea.
„Încă de la primele atingeri ale claviaturii publicul a
fost total subjugat de claritatea şi frumuseţea sunetului, calităţi
specifice doar marilor pianişti. Am închis ochii şi, pentru câteva
momente, am avut senzaţia că acele sunete sublime ieşeau de sub degetele
lui Radu Lupu, ori ale oricărui altuia dintre marii titani ai pianului:
Arturo Benedetti Michelangeli, Daniel Barenboim, Murray Perahia.
Remarcabilă mi s-a părut în interpretarea propusă de Horia Mihail acea
armonizare perfectă între cerebralitatea cu care reuşea să alcătuiască
frazele şi sensibilitatea rafinată ce învăluia corpul sonor într-o aură
diafană, elemente esenţiale ale mult râvnitului tuşeu pianistic care îi
particularizează pe interpreţi.” (Cultura, mai 2013)
Deplasarea în Argentina a pianistului Horia Mihail, solist concertist
al Orchestrelor şi Corurilor Radio are loc cu sprijinul Institutului
Cultural Român, al Ambasadei României la Buenos Aires, al Radio România
şi Fundaţiei Vodafone.
Despre antreprenori şi antreprenoriat în cercetarea științifică
-
*Despre antreprenori **ş**i antreprenoriat în cercetarea **ș**tiin**ț**ific*
*ă*
Nu este în *Forbes* si nici in *Top…cei mai bogaţi români* ( deşi nimic n...
Acum 10 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu