Prima pagina » » Biografii emblematice la ICR

Biografii emblematice la ICR

Publicat de Radio Romania Cultural, joi, 25 aprilie 2013 | 16:41

Astăzi, de la ora 17,  Institutul Cultural Român va găzdui la sediul din Bucureşti o dezbatere şi o proiecţie de film dedicate Aniţei Nandriş-Cudla, autoarea cărţii „20 de ani în Siberia - Amintiri din viaţă”.

Evenimentul face parte din seria „Caractere – Biografii emblematice ale detenţiei politice. Memorialul Durerii”, organizată de ICR în parteneriat cu TVR. Actorul Armand Calotă va citi din jurnalul savantului Grigore Nandriş, prof. univ. la Universitatea din Londra, frate cu Aniţa, pagini despre anii deportării sale.

Filmul de 50 de minute reconstituie viaţa Aniţei Nandriş Cudla, după jurnalul ei şi după mărturiile unor membri ai familiei. Jurnalul reprezintă una dintre cele mai pregnante mărturii despre deportarea siberiană, fiind comparat cu scrierile lui Soljeniţân. Manuscrisul cărţii i-a fost încredinţat lui Gh. Nandriş în 1982, la Cernăuţi. În mai 1991, acesta l-a trimis Editurii Humanitas care l-a publicat în acelaşi an. Cartea a fost distinsă de Academia Română, în 1992, cu Premiul "Lucian Blaga".
Share this article :

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2009-2014. Radiocultura - Toate drepturile rezervate!