Ultima ora

S-au desemnat câştigătorii concursului Cele mai frumoase carti din Romania

Publicat de Radio Romania Cultural, marți, 7 octombrie 2014 | 10:30

Luni, 6 octombrie, la UNAgaleria din Bucuresti a avut loc gala de premiere a castigatorilor Concursului national de design de carte, editia a treia. Galeria din strada General Budisteanu, nr.10 gazduieste pana pe 16 octombrie toate cartile premiate in cadrul competitiei Cele mai frumoase carti din Romania. 
In 2014 au fost inscrise in concurs 196 de titluri, din care juriul a selectat 39 de carti/serii, care sunt expuse in luna octombrie la Bucuresti si la Frankfurt. Membrii juriului au fost: Corinne Trovarelli (preşedinte), Arina Stoenescu, Timotei Nădăşan, Daniela Chiorean, Alexe Popescu, Anca Mihuleţ şi Mihaela Paraschivu.
Un reportaj de Georgiana Petrache:

Cercul literar - Autobuzul cu cocoşaţi de Nora Iuga

A treia ediție a Cercului literar va avea loc marți, 7 octombrie, cu un dialog pe tema cărții Autobuzul cu cocoșați de Nora Iuga. Invitați: Nora Iuga și Dan-Liviu Boeriu |Cărturești Verona, 7 octombrie 2014
Întîlnirile Cercului literar au loc în prima zi de marți a fiecărei luni, în ceainăria Librăriei Cărturești Verona, și scopul lor este de a-i pune pe cititori în dialog direct cu scriitorii pe tema celor mai recente cărți ale lor, și de a-i informa asupra ultimelor apariții editoriale.

"Fetita care se juca de-a Dumnezeu" - interviu cu autorul Dan Lungu

Un nou roman de Dan Lungu, unul dintre cei mai apreciati si mai tradusi scriitori romani, a aparut de cateva zile in colectia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom.

Este vorba despre "Fetita care se juca de-a Dumnezeu", un roman emotionant si plin de umor care exploreaza un fenomen ce a marcat profund Romania postcomunista: emigratia temporara.
Dan Lungu vorbeste despre "Fetita care se juca de-a Dumnezeu" intr-un interviu realizat de Georgiana Petrache: 

Volumul 'Serii. Multipli. Realisme.', printre câştigătorii concursului Cele mai frumoase cărţi

Volumul 'Serii. Multipli. Realisme.' de Nicu Ilfoveanu s-a numărat printre câştigătorii concursului Cele mai frumoase cărţi, a cărui gală a avut loc luni seară, la UNA Galeria.

Cartea lui Ilfoveanu a luat Premiul I al competiţiei. Grafica volumului este semnată de Radu Manelici. Premiul al II-lea al competiţiei a fost câştigat de 'Mickey pe Dunăre' de Cristian Dârstar şi Alexandru Berceanu, iar Premiul al III-lea, de 'Carte de activităţi şi colorat cu desene de Dan Perjovschi - Monotremu' (artist duo) în cadrul proiectului Minitremu, Design Monotremu, desene Dan Perjovschi, Minitremu.

Premiul pentru Ilustraţie de carte a revenit volumului 'Album de familie' de Oana Alexandra Achiţiei, iar Premiul pentru Carte pentru copii a fost acordat volumului 'Domnişoara Poimâine şi joaca de-a timpul' de Adina Rosetti, Cristiana Radu, ilustraţii şi grafică Cristiana Radu (Curtea Veche Publishing).

Premiul pentru Album a fost acordat volumului 'Carte de vizită - Fabrik -72 + 87' (Concept, layout 72+ 87, Fabrik), premiul pentru Tânăr Designer, pentru 'Ţică! Ceauşescu has fallen!' de Andreea Dobrin, premiul pentru Carte de artist a revenit cărţii 'Dracu'la Atak' de Suzana Dan, Mircea Pop, Cristian Prandea, Giorge Roman, Robert Obert, Larisa Siaru, Radu Carp, Sinboy, Atak, (editura Jumătatea Plină) iar premiul pentru Experiment tipografic i-a revenit Andreei Mihaiu. Menţiunea juriului a revenit cărţii 'Bekebeli 1913 (Anul de pace 1913)' de Hajdú Farkas-Zoltán (grafică Vidák Zsolt, design Hajdú Krisztina).

Un alt premiu special a fost acordat, de către organizatori, Institutului Cultural Francez din Bucureşti. Expoziţia cu toate cărţile finaliste este deschisă publicului până la data de 16 octombrie 2014 la UNA Galeria din Bucureşti. Expoziţia conţine exemple de bună practică în tipărire, legare, design şi layout, dar mai ales câteva exemple de cărţi unitare şi coerente, care adună sub aceleaşi coperţi idee, producţie şi talent, cărţi emblematice pentru posibilităţile extraordinare ale pieţei editoriale româneşti şi care pot rămâne puncte de referinţă în design-ul de carte românesc.

În 2014, în concursul 'Cele mai frumoase cărţi' au fost înscrise 196 de titluri, dintre care juriul a selectat 39 de cărţi/serii, expuse concomitent în luna octombrie la Bucureşti şi la Frankfurt.

Membrii juriului au fost: Corinne Trovarelli (preşedinte), Arina Stoenescu, Timotei Nădăşan, Daniela Chiorean, Alexe Popescu, Anca Mihuleţ şi Mihaela Paraschivu.

Proiectul cultural Cele mai frumoase cărţi 2014 este organizat de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură şi este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
AGERPRES

António Lobo Antunes, nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură vine la Cluj

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania, care începe, astăzi, 7 octombrie,  la Cluj, îl are ca invitat de onoare pe António Lobo Antunes, nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. Timp de şase zile, de marţi până duminică, Clujul va deveni punctul de atracţie cultural din România, prin prezenţa celor mai importante edituri din ţară şi a peste 300 de scriitori români invitaţi, ce se vor întâlni cu publicul larg în sesiuni de autografe, recitaluri de poezie, conferinţe, colocvii şi lecturi publice.

Laureații premiului Nobel pentru fizică pe anul 2014 vor fi anunţaţi marţi

Comitetul Nobel al Academiei Regale de Stiinte a Suediei va anunta astăzi, 7 octombrie, în jurul prânzului cine sunt laureații premiului Nobel pentru fizică pe anul 2014.
Ieri, însă, după cum știți, s-au anunțat laureații premiului Nobel pentru medicină sau fiziologie ai acestui an - trei la număr, doi norvegieni - soții May-Britt si Edvard Moser - și un american cu origini irlandeze, John O'Keefe.
Cu detalii, Corina Negrea

Franciza "Harry Potter" este cea mai bună adaptare cinematografică a unei cărţi

Franciza "Harry Potter" ocupă primul loc într-un top al celor mai bune adaptări cinematografice realizate pe baza unor cărţi. Filmul "Închisoarea îngerilor", al cărui scenariu se inspiră dintr-o nuvelă semnată de Stephen King, s-a clasat pe locul al doilea. Podiumul este completat de trilogia "Stăpânul inelelor", regizată de Peter Jackson pe baza romanului omonim scris de J.R.R. Tolkien.Sondajul în urma căruia a rezultat acest top conţine şi o secţiune dedicată celor mai puţin inspirate ecranizări ale unor romane. Primele două locuri în această secţiune sunt ocupate de franciza cinematografică "Amurg/ Twilight", realizată pe baza romanelor scrise de Stephenie Meyer, şi de franciza "Codul lui Da Vinci", care are la bază romanele scriitorului Dan Brown.

Universitatea din Bucureşti confera titlul de Doctor Honoris Causa scriitorului Jacques De Decker

Publicat de Radio Romania Cultural, luni, 6 octombrie 2014 | 11:15

Universitatea din Bucureşti îi va conferi luni titlul de Doctor Honoris Causa scriitorului belgian Jacques De Decker, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Sala 'Constantin Stoicescu' a Palatului Facultăţii de Drept.

'Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, Universitatea din Bucureşti onorează o personalitate importantă a societăţii belgiene, un prieten al culturii române, admirator al lui Eugen Ionesco şi Cioran, un nume de rezonanţă în literatura contemporană', se arată în Laudatio.

Dramaturg, eseist şi membru eminent al comunităţii academice, Jacques De Decker are formaţie de germanist, a absolvit Universitatea Libere din Bruxelles, a fost profesor de literatură olandeză la aceeaşi universitate, apoi profesor de istorie a teatrului şi a cinematografului la Conservatoire Royal de Bruxelles.

De Decker a publicat în Belgia şi în Franţa mai multe romane, piese de teatru, nuvele şi studii literare, dintre care o mare parte au fost traduse în germană, italiană, suedeză sau română. Creaţia sa literară este completată de o bogată activitate de critică şi eseistică.

Pentru operele sale, Jacques De Decker a fost recompensat cu mai multe premii, printre care Prix Georges Vaxelaire de l'Académie Royale (1979), Prix de la Ville de Bruxelles (1981), Prix Félix De Nayer de l'Académie Royale pentru întreaga operă (1992).

În 1996, juriul Premiului Interallié i-a acordat bursa Roger Giron de critică pentru 'En lisant, en écoutant...' În 2008, la recomandarea Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, Jacques De Decker a primit Premiul Marin Sorescu, acordat de oraşul Craiova ca recunoaştere a valorii dramaturgiei sale şi a prieteniei pe care o manifestă faţă de România.

În 1997 este ales membru al Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia şi devine secretar perpetuu cinci ani mai târziu.

'Legăturile lui De Decker cu România sunt foarte strânse. În ultimii 10 ani a participat la lucrările Seminarului internaţional Penser l'Europe, organizat în fiecare an, în colaborare, de către Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Academia Română, Institut de France şi Academia Regală de Ştiinţe Economice şi Financiare a Spaniei', susţin reprezentanţii Universităţii din Bucureşti. AGERPRES

La Sibiu s-a încheiat cea de-a 10-a editie a festivalului Jazz&more

La Sibiu s-a desfasurat  in weekend-ul  3-5 octombrie cea de-a  10-a editie a Festivalului  “Jazz and  more”. 
Cum a fost  atmosfera acolo, ce spun  spectatorii despre muzica de avandarda,  cum s-au simtit  muzicienii,  aflam din reportajul urmator, realizat de  Oana Ciuca. 

Două întâlniri eveniment au deschis Festivalul Armonii Poetice de la Palatul Mogoşoaia

Mari personalităţi ale cuturii române îşi dau întîlnire la Palatul Mogoşoaia. Actori de mare valore şi cu o specială apropiere de vers şi muzicieni de mare talent vă propun spectacole de neuitat.
"Festivalul Armonii Poetice" mijloceşte întâlniri în care versurile unor poeţi ca: Blaga, Eminescu, Sorescu, Storin, Coşbuc sau Ana Blandiana se vor împleti cu armoniile imaginate de: Rahmaninov, Piazzolla, De Falla, Debussy sau Neil Young.
Sâmbătă, 4 octombrie, în faţa publicului s-au aflat actorul Dorel Vişan si flautişul Ion Bogdan Ştefănescu, iar duminică, 5 octombrie - Maia Morgenstern şi de singurul interpret de blues al României  A. G. Weinberger.
Un reportaj de Mădălina Corina Diaconu:

 
Copyright © 2009-2014. Radiocultura - Toate drepturile rezervate!