Prima pagina » » Cristian Mungiu va fi în juriul Festivalului de la Cannes

Cristian Mungiu va fi în juriul Festivalului de la Cannes

Publicat de Radio Romania Cultural, vineri, 26 aprilie 2013 | 15:06

Cineastul român Cristian Mungiu face parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, care se va desfăşura între15 şi 26 mai, prezidat în acest an de regizorul şi producătorul Steven Spielberg.

Din juriu mai fac parte patru femei şi patru bărbaţi, printre care se remarcă regizorul taiwanez Ang Lee, actriţa australiană Nicole Kidman şi actorul austriac Christoph Waltz. Regizorul şi scenaristul Cristian Mungiu a câştigat trofeul „Palme d'Or” de la Cannes în 2007, cu filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", o dramă despre avorturile ilegale din perioada comunistă a ţării noastre.

Cineastul român a revenit pe „Croazetă” în 2009, cu antologia de scurtmetraje "Amintiri din Epoca de Aur", care a rulat în secţiunea „Un Certain Regard”. Anul trecut, filmul "După dealuri", de Cristian Mungiu, a înregistrat o dublă victorie la Cannes: premiul pentru scenariu şi premiul pentru interpretare feminină, acordat ex-aequo actriţelor Cristina Flutur şi Cosmina Stratan.
Share this article :

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2009-2014. Radiocultura - Toate drepturile rezervate!