Manuscrise, cărţi poştale şi desene ale unor scriitori celebri din secolul al XX-lea, precum William Faulkner, Samuel Beckett şi Joseph Conrad, vor fi scoase la licitaţie astăzi, la New York, şi în iulie, la Londra, informează Agenția France Press. La New York, casa Sotheby's va propune astăzi "cel mai important material de Faulkner oferit vreodată la licitaţie", care va include manuscrise, schiţe corectate, fotografii, desene şi cărţi personale.
Vor fi propuse spre vânzare diploma sa universitară, medalia şi discursul său de acceptare a premiului Nobel pentru literatură în 1949, dar şi medalia Legiunea de Onoare. Colecţia, din care anumite obiecte au fost expuse săptămâna trecută la Paris, este estimată la 2 milioane de dolari. Ea conţine cărţi poştale trimise de la Paris de William Faulkner, considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori americani din secolul al XX-lea, autor al unor romane celebre precum "Zgomotul şi furia", "Pe patul de moarte" şi "Absalom, Absalom!".
Reprezentanţii casei Sotheby's speră ca cele mai multe dintre obiectele din această colecţie să fie achiziţionate de o universitate americană. Mai multe instituții şi-au manifestat deja interesul.La aceeaşi licitaţie va fi propusă spre vânzare o ediţie princeps a romanului "Marele Gatsby", scris de americanul Francis Scott Fitzgerald, estimată între 100.000 şi 200.000 de dolari.
Edițiile din 27 sept. și 4 oct. 2014. Către Pacea Eternă? Geopolitica în
contextul filosofiei relațiilor internaționale
-
*Invitat: cercet. șt. dr. Lucian-Ștefan Dumitrescu*
„Nu ne putem dezbăra de-o anumită revoltă sufletească, când privim
acțiunile oamenilor pe ...
Acum 10 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu