La sfârşitul acestei săptămâni, sonatele, marşurile, romanticul vals şi
celebrele arii lirice ies din paginile partiturilor şi vin în stradă,
la întâlnirea cu publicul. La ceas de seară, când se aprind luminile,
dirijorul bate atent cu bagheta în pupitru şi…începe magia!
Timp de 10 zile, Piaţa George Enescu este transformată într-o inedită
sală de concerte în aer liber. Între 21 şi 30 iunie, ArCuB vă invită la
cea de-a VIII-a ediţie a Bucharest Music Film Festival, un eveniment
plin de farmec şi rafinament, intrat deja în preferinţele culturale ale
bucureştenilor.
Vineri, 21 iunie - Seducţia clasicului
Festivalul va debuta vineri, 21 iunie, cu tradiţionala Oră de Dans,
dedicată tuturor pasionaţilor, în fiecare weekend, începând cu 18.30.
La ora 19.30, deschiderea festivalului va fi marcată de concertul
Orchestrei Sinfonia Bucureşti, condusă de dirijorul Florin Totan.
Orchestra Sinfonia Bucureşti este primul ansamblu privat înfiinţat în
muzica românească după Revoluţie. În peste 20 de ani de existenţă,
acesta şi-a creat o prestigioasă reputaţie, fiind prezent în mai mult de
200 de concerte, pe importante scene autohtone şi internaţionale, în
cadrul unor manifestări de amploare: Festivalul de la Bergamo (Italia),
Festivalul Avignon (Franţa), Festivalul George Enescu (Bucureşti),
Forumul de la Crans Montana ori Concertul Extraordinar de la Viena,
alături de Maestrul Gheorghe Zamfir, cu ocazia Zilelor Bucurestiului.
Creatorul şi conducătorul orchestrei, dirijorul Florin Totan, (elev al
Maestrului Sergiu Celibidache) este unul dintre cei mai apreciaţi
muzicieni români, sub bagheta sa evoluând celebre instituţii muzicale
din întreaga lume (Orchestra Simfonică din Berlin, Corul Amadeus din
Paris, Filarmonica din Genova sau Orchestrele Simfonice din Cairo,
Antalia ori Dallas).
Timp de o oră şi jumătate instrumentiştii, împreună cu invitaţii
speciali - soprana Irina Baiant şi flautistul Cătălin Opriţoiu - vă
propun un repertoriu diversificat, într-o interpretare de excepţie; Habanera (Bizet), Piraţii din Caraibe (H.Zimmer), Summertime (Gershwin) sau versiunea disco-rock a Simfoniei a 5-a de Beethoven (B.Holocombe) fiind doar câteva dintre surprizele serii.
În finalul primei zile a festivalului, bucureştenii sunt invitaţi la
întâlnirea cu un monstru sacru al baghetei, Maestrul Sergiu Celibidache.
De la ora 21.00, în Piaţa George Enescu, puteţi urmări proiecţia unui
adevărat document audio-video – înregistrarea Simfoniei a 5-a de Anton Bruckner, în interpretarea Filarmonicii din München, condusă magistral de marele dirijor român.
Sâmbătă, 22 iunie - Seara ariilor de operă
În cea de-a doua zi a festivalului, iubitorii artei lirice se pot
bucura de creaţiile marilor compozitori: Verdi, Mozart, Rossini, Bizet,
Pucini, etc. Imediat după Ora de dans, bucureştenii aflaţi în
Piaţa George Enescu vor intra în atmosfera boemă a unei seri la operă.
Ingredientele acestei reţete de suces sunt asigurate de participarea
Orchestrei Naţionale Radio, condusă de un reprezentant de frunte al noii
generaţii de muzicieni români, dirijorul Tiberiu Soare, precum şi de
recitalurile susţinute cu virtuozitate de solişti ai Operei Naţionale
Române, soprana Ana Maria Donose, mezzosoprana Maria Jinga, tenorul
Liviu Indricău şi baritonul Daniel Pop.
Este important să amintim că istoria Orchestrei Naţionale Radio
(aproape 85 de ani de existenţă) este strâns legată de numele unor mari
personalităţi ale muzicii clasice: George Enescu, Ionel Perlea,
Constantin Silvestri, Carlo Zechi, Iosif Conta, Montserat Caballe,
Placido Domingo, Luciano Pavarotti, Ileana Cotrubaş, Angela Gheorghiu,
David Oistrah, Yehudi Menuhin şi multi alţii. În repertoriul serii, se
regăsesc arii şi uverturi celebre din operele La Traviata, Bărbierul din Sevilla,Carmen, Don Giovanni,Nunta lui Figaro sau Boema.
Seara se va încheia tot în acorduri lirice de excepţie cu opera Don
Pasquale de Gaetano Donizetti, respectiv cu proiecţia înregistrării
realizate la Metropolitan Opera, avându-l ca dirijor pe James Levine şi ca prim solişti pe Anna Netrebko şi John del Carlo.
Duminică, 23 iunie – Un regal simfonic
Un concert grandios în aer liber este cea mai bună propunere a acestui
weekend, făcută tuturor celor tentaţi de o experienţă muzicală inedită.
Duminică seară, în cadrul Bucharest Music Film Festival,publicul este
invitat să descopere farmecul unor compoziţii de prestigiu şi bogăţia
interpretativă a Orchestrei Simfonice Bucureşti, alături de doi
importanţi artişti ai momentului: dirijorul Benoît Fromanger şi
violonistul George Tudorache. În programul serii, sunt incluse lucrări
semnate de P.I.Ceaikovski, A. Dvorak şi Dan Dediu.
Deşi este unul dintre cele mai tinere ansambluri de profil, Orchestra
Simfonică Bucureşti s-a impus rapid în peisajul muzical autohton şi
internaţional, prin abordări noi şi interpretări moderne. Seria
concertelor SymPhoenix, susţinute alături de trupa Phoenix, albumul Very Clasic,
înregistrat împreună cu Marcel Pavel, sau colaborările internaţionale
alături de soprana Angela Gheorghiu sunt câteva din succesele care au
consolidat aceasta nouă structură orchestrală.
Benoît Fromanger este unul dintre artiştii care s-au remarcat atât ca
interpreţi (flaut), cât şi ca dirijori pe mari scene internaţionale. Ca
solist al Orchestrei Operei Naţionale din Paris, a cântat sub bagheta
unor mari maeştri: Leonard Bernstein, Zubin Mehta sau Carlo Maria
Giulini, cărora le-a fost discipol. Ca dirijor, s-a remarcat în concerte
şi festivaluri pe mai multe continente, la pupitrul unor importante
orchestre şi filarmonici. La rândul său, solistul George Tudorache este
unul dintre cei mai apreciaţi violonişti internaţionali. După concertele
susţinute alături de London Symphony Orchestra, Royal Chamber Orchestra
of Wallonie ori Filarmonica Radio France, a devenit prim solist al
Royal Philharmonic Liege, unde îşi desfăşoară activitatea şi în prezent.
De asemenea, filmul acestei seri este dedicat simfoniei. De la ora
21.00, puteţi urmări cele mai cunoscute lucrări ale marilor compozitori
ruşi într-o valoroasă înregistrare a concertului Saint Petersburg Night, susţinut de Filarmonica din Berlin, condusă de maestrul Zubin Mehta.
Parteneri media: Europa FM, TV City, Radio România Cultural, Radio
Bucureşti FM, 24FUN, Şapte Seri, mediaTrust România, Ring, BeWhere,
Cărtureşti.
Parteneri media online: Port.ro, modernism.ro,
iconcert.ro, metropotam.ro, 4arte.ro, goingout.ro, hipmag.ro, inoras.ro,
urban.ro, orasulm.eu, hotcity.ro, bigcitylife.ro, ziarulmetropolis.ro.
Edițiile din 27 sept. și 4 oct. 2014. Către Pacea Eternă? Geopolitica în
contextul filosofiei relațiilor internaționale
-
*Invitat: cercet. șt. dr. Lucian-Ștefan Dumitrescu*
„Nu ne putem dezbăra de-o anumită revoltă sufletească, când privim
acțiunile oamenilor pe ...
Acum 11 ani






0 comentarii:
Trimiteți un comentariu