Prima pagina » » Vedete din Romania dezbat în Parlamentul European statutul artiştilor

Vedete din Romania dezbat în Parlamentul European statutul artiştilor

Publicat de Radio Romania Cultural, joi, 6 iunie 2013 | 15:20

Mai mulţi artişti români între care Sofia Vicoveanca, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Smiley, Connect-R, Andreea Bănică, Toni Grecu si Gheorghe Turda vor discuta despre drepturile lor într-o conferinţă organizată la Parlamentul European, pe 19 iunie.

Conferinţa "Reglementarea statutului artiştilor în Uniunea Europeană" are ca tema crearea unui sistem de pensii pentru artişti şi gestionarea colectivă a drepturilor de autor. Ambele teme sunt în prezent pe agenda instituţiilor europene, iar intervenţiile artiştilor români vor contribui la elaborarea unei legislaţii echilibrate care să ţină cont de interesul celor vizaţi.

În prezent, Comisia Europeană este foarte preocupată de găsirea de soluţii la problemele cu care se confruntă meseriile ce implică un grad ridicat de mobilitate, cum ar fi cea a artiştilor şi a înfiinţat un Grup de lucru dedicat acestei teme.
Share this article :

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2009-2014. Radiocultura - Toate drepturile rezervate!