Prima pagina » » Volumul "Monarhiile Secolului XXI" va fi lansat astăzi, în Capitală

Volumul "Monarhiile Secolului XXI" va fi lansat astăzi, în Capitală

Publicat de Radio Romania Cultural, joi, 13 iunie 2013 | 15:13

Volumul "Monarhiile Secolului XXI" va fi lansat astăzi, în Capitală, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", în prezenţa principilor Nicolae şi Radu. Cartea este semnată de Sandra Gătejeanu Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, şi Ioan-Luca Vlad, consilier privat onorific al Familiei Regale a României şi coautor al volumului "Jubileul Regelui". Evenimentul de lansare va avea loc de la ora 17.00, în prezenţa principilor Radu şi Nicolae. Volumul este o privire de ansamblu asupra tuturor celor 44 de monarhii de astăzi şi o incursiune în istoria, structura socială, cultura şi civilizaţia fiecăreia dintre acestea.Cuprinde informaţii despre protocolul şi genealogiile caselor regale, precum şi precizări asupra raporturilor dintre acestea şi Familia Regală a României. Alături de informaţiile generale oferite de acest volum, autorii au inclus şi informaţii punctuale, de natură statistică, privind geografia şi infrastructura fiecărui stat discutat. Prefaţa volumului este semnată de regina Ana a României. Cartea completează armonios colecţia "Casa Regală" editată Curtea Veche Publishing şi a fost pentru prima dată prezentată publicului la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2013, în prezenţa principelui Radu al României.
Share this article :

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2009-2014. Radiocultura - Toate drepturile rezervate!