Prima pagina » » Expoziţie omagială '80 de ani de la naşterea poetului Nichita Stănescu'

Expoziţie omagială '80 de ani de la naşterea poetului Nichita Stănescu'

Publicat de Radio Romania Cultural, joi, 29 august 2013 | 17:50

Cu ocazia sărbătorii Zilei Limbii Române, la Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat 'Alecu Russo' din Bălţi se inaugurează, vineri, expoziţia 'Nichita Stănescu - 80 de ani de la naştere'. Proiectul, organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Muzeul Literaturii Române şi Radio România Cultural, propune publicului din Republica Moldova o călătorie în lumea poetică a lui Nichita Stănescu, cel care a spus 'Limba română este patria mea!', prin intermediul unei expoziţii de fotografie şi poezie, oferite de criticul Ioan Cristescu şi de artistul Mircia Dumitrescu. Acest proiect este parte a unei acţiuni sincronizate la nivelul întregii reţele de institute culturale, în vederea promovării marilor valori ale culturii române. În cursul anului 2013, ICR va coordona o serie de evenimente dedicate aniversării a 80 de ani de la naşterea poetului Nichita Stănescu, laureat al premiului Herder şi al Cununei de Aur a Poeziei la Festivalul Internaţional de la Struga, unul dintre cei mai importanţi şi inovatori scriitori români ai secolului al XX-lea.
Share this article :

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2009-2014. Radiocultura - Toate drepturile rezervate!