Prima pagina » » Festivalul Dilema Veche de la Alba Iulia

Festivalul Dilema Veche de la Alba Iulia

Publicat de Radio Romania Cultural, marți, 27 august 2013 | 06:40

Comisarul european Dacian Cioloş, Andrei Pleşu, Dan C. Mihăilescu, Horia Roman Patapievici, Radu Paraschivescu şi Cătălin Ştefănescu sunt doar câţiva din invitaţii care vor fi prezenţi la cea de-a doua ediţie a Festivalului 'Dilema Veche', eveniment care se va desfăşura între 30 august şi 1 septembrie la Alba Iulia. Timp de trei zile, Cetatea Alba Carolina va fi spaţiul în care se vor desfăşura concerte, spectacole de teatru şi dans, dezbateri, conferinţe, lecturi, târguri de carte şi meşteşuguri, ateliere de scriere creativă şi benzi desenate, o expoziţie de fotografie şi proiecţii de filme, o experienţă culturală unică, dedicată dilematicilor de pretutindeni. Accesul la toate evenimentele festivalului este liber. Mircea Vasilescu, redactor-şef al revistei Dilema Veche, speră ca acesta să devină festivalul reprezentativ al oraşului, împărtăşit de comunitatea locală şi unul care să atragă alţi oameni din România, dar şi din afara ţării, o manifestare care 'să devină un punct de reper pe harta culturală a ţării'. Festivalul Dilema Veche este primul eveniment 'multi-art' al unei publicaţii culturale din România.
Share this article :

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2009-2014. Radiocultura - Toate drepturile rezervate!