
Pelicula catalană "Historia de la meva mort", în regia lui Albert Serra,
care a câştigat Leopardul de Aur la cea de-a 66-a ediţie a Festivalului
de Film de la Locarno, a fost turnată parţial, în 2011, în comuna
Viscri din România. Producția spune povestea ultimelor zile din viaţa
lui Casanova care, împreună cu noul său servitor, pleacă în călătorie
într-o tenebroasă regiune din Transilvania a secolului al XVIII-lea. În
această aventură, într-o lume frivolă şi mondenă, trăită potrivit
principiilor gândirii raţionaliste, Casanova va descoperi o forţă
misterioasă, violentă şi romantică, reprezentată de Contele Dracula.
Interesant este personajul Contelui, care nu are nimic în comun cu eroul
din cartea lui Bram Stoker, ci este un personaj de inspiraţie
victoriană. O mare parte din filmări au fost realizate în comuna Viscri
(judeţul Braşov) în vara anului 2011. Distribuţia filmului a fost
alcătuită din actori neprofesionişti şi o mare parte din sătenii din
Viscri au jucat în lungmetraj, păstrându-se dialogul original în limba
română pentru o notă de mister în plus, mărturiseşte regizorul catalan
Albert Serra. Filmul este o coproducţie Spania - Franţa. Elefant Film a
asigurat producţia executivă a filmului în România, care a însemnat
patru săptămâni de filmări, iar producătorul român Daniel Burlac a fost
directorul de producţie al filmului şi producător asociat. De asemenea,
Mihnea Mihăilescu a semnat scenografia filmului. "Historia de la meva
mort" a fost selecţionat şi la Festivalul Internaţional de Film de la
Toronto, care va avea loc în perioada 5-15 septembrie.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu