
Conducerea Bibliotecii Judeţene Iaşi lansează un concurs de postere
pentru promovarea lecturii, scopul competiţiei fiind angajarea
comunităţii în generarea unor mesaje care să încurajeze cititul. Diana
Ghiorghieş, şeful Serviciului Programe, Proiecte Culturale, din cadrul
Bibliotecii Judeţene 'Gheorghe Asachi', a declarat că participanţii
trebuie să creeze reprezentări grafice originale, postere, ce se
constituie într-o invitaţie percutantă, dar civilizată la
lectură. Potrivit sursei citate, concursul este deschis tuturor celor
interesaţi, indiferent de vârstă sau domiciliu. Se va acorda un singur
premiu în bani, în valoare de 300 de lei. Fiecare participant poate
trimite un număr nelimitat de lucrări. Posterele trebuie trimise în
format jpg., dar realizatorii trebuie să poată oferi, în cazul în care
vor fi desemnaţi câştigători, un format editabil al lucrării trimise.
Lucrările trebuie să respecte proporţiile 7/10 iar calitatea imaginii să
fie adecvată tiparului pe formate mari, pentru bannere exterioare.
Condiţia eliminatorie pentru înscrierea în concurs este originalitatea
tuturor elementelor grafice, precum şi a sloganului folosit, a spus
Diana Ghiorghieş.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu