Prima pagina » » Stagiunea de marți seara: DEBUSSY BEFORE AND AFTER

Stagiunea de marți seara: DEBUSSY BEFORE AND AFTER

Publicat de Radio Romania Cultural, luni, 27 mai 2013 | 07:59

In Stagiunea de marti seara pianista clujeana Silvia Sbârciu vine cu un recital original si incitant intitulat DEBUSSY BEFORE AND AFTER. In programul stau alaturi intr-o armonie perfecta Louis Couperin, Francois Couperin, Domenico Scarlatti, Ede Terenyi si desigur Claude Debussy. Cartea de vizită a pianistei Silvia Sbârciu conţine o serie de recitaluri şi concerte susţinute atât în ţară, în cadrul unor festivaluri de renume precum „Toamna Muzicală Clujeană”, Festivalul „Mozart” sau Festivalul de Lied „Ionel Perlea”, cât şi peste hotare cum ar fi la Staatliche Hochschulen für Musik und Darstellende Kunst, in Mannheim şi in Stuttgart, la Internationale Klavierakademie Murrhardt sau in Schleswig Holstein Musik Festival (Germania), sau în Suedia.

Stagiunea de marţi seara

Marti, 28 Mai 2013, 19:00 - 21:00, Sala mica
DEBUSSY BEFORE AND AFTER
Recital de pian
SILVIA SBÂRCIU
Louis Couperin
4 Chaccone
Pastourelle
Francois Couperin
Les baricades misterieux
Claude Debussy
Etude pour les degres chromatiques
Domenico Scarlatti
Sonata în do major
Sonata în re minor
Sonata în sol major
Sonata în do major
Sonata în fa major
Sonata în la minor
Ede Terenyi
Scarlattiana
Toru Takemitsu
Rain Tree Sketsch II
Claude Debussy
Preludii, caietul II (selecţii)

Coproducător: Radio România Muzical

Absolventă a Academiei de Muzică Gh. Dima din Cluj şi cu o solidă pregătire internaţională la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst-Mannheim, Germania, unde tânăra pianistă a urmat cursurile de studii aprofundate la clasa prof. Paul Dan, Silvia Sbârciu se evidenţiază atât prin talentul şi personalitatea sa deosebită, cât şi prin repertoriul vast şi bogat care cuprinde o mare varietate de lucrări aparţinând atât muzicii clasice, cât şi celei moderne şi contemporane. Doctor în muzică, titlu obţinut în anul 2007 cu teza „Arta interpretării liedului la Hugo Wolf şi Gustav Mahler”, conducător ştiinţific prof. univ. dr. Eduard Terényi, Silvia Sbârciu se remarcă în cariera sa prin numărul mare de cursuri de măiestrie la care a participat peste hotare, manifestări susţinute de nume mari ale muzicii mondiale precum Karl Heinz Kaemmerling de la Mozarteum Salzburg in cadrul Schleswig Holstein Musik Festival, Lev Naumov de la Conservatorul din Moscova, Leo Fleischer de la Juliard School of Music, New York, Dmitri Alexeev, Felix Gottlieb sau Sviatoslav Pochekin în cadrul Internationale Klavierakademie Murrhardt (Germania). In 2010 a participat International Keyboard Institute and Festival (IKIF) New York unde a lucrat cu renumiti profesori precum Sontraud Speidel, Akiko Ebi, Asaf Zohar si dirijorul Eduard Zilberkant.

A colaborat cu orchestrele filarmonicilor din Oradea, Sibiu, Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov şi a susţinut recitaluri solo sau de lied (în colaborare cu tenorul Tiberius Simu sau cu soprana Sorina Munteanu) la Ateneul Român din Bucureşti, la Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti” de la Mogoşoaia, la Castelul Peleş din Sinaia, la Biblioteca din Oneşti, la Sinagoga din Bistriţa şi pe scena Sălii Studio a Academiei de Muzică Gh. Dima din Cluj.
Cristina Sarbu - Coordonator de proiect
Share this article :

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2009-2014. Radiocultura - Toate drepturile rezervate!