Prima pagina » » Shirley MacLaine, Herbie Hancock şi Carlos Santana premiați de Kennedy Center

Shirley MacLaine, Herbie Hancock şi Carlos Santana premiați de Kennedy Center

Publicat de Radio Romania Cultural, sâmbătă, 21 septembrie 2013 | 07:55

Actriţa Shirley MacLaine şi muzicienii Herbie Hancock şi Carlos Santana se numără printre artiştii care vor fi recompensaţi la cea de-a 36-a gală Kennedy Center Awards, unde vor fi acordate cele mai prestigioase premii culturale decernate de municipalitatea din Washington, relatează Agenţia France Press.
Anunţul oficial a fost făcut de administratorii acestei prestigioase săli de spectacole din capitala americană. Cântăreaţa de operă Martina Arroyo, în vârstă de 76 de ani, şi pianistul şi cântăreţul Billy Joel, în vârstă de 64 de ani, sunt ceilalţi laureaţi ai acestui premiu, care recompensează în fiecare an cinci artişti sau diverse celebrităţi - în prezenţa lor - pentru contribuţia adusă la dezvoltarea culturii americane. Premiile vor fi înmânate pe 8 decembrie, într-o gală specială în prezenţa preşedintelui american Barack Obama şi a soţiei sale, Michelle, care se întâlnesc înainte de acest eveniment, la Casa Albă, cu cei cinci laureaţi. "Martina Arroyo a uimit lumea cu vocea ei de soprană", pianistul şi compozitorul Herbie Hancock, în vârstă de 73 de ani, "este unul dintre muzicienii cei mai inovatori din lume, doborând constant barierele şi redefinind arta jazzului", iar melodiile cântăreţului Billy Joel "ne-au însoţit vieţile timp de peste 40 de ani", a declarat David Rubenstein, preşedintele Kennedy Center.
Share this article :

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2009-2014. Radiocultura - Toate drepturile rezervate!