
Biletele pentru spectacolele Festivalului Naţional de Teatru, care va
avea loc la Bucureşti, în perioada 25 octombrie - 3 noiembrie, au fost
puse în vânzare. Acestea pot fi cumpărate de la casele de bilete ale
următoarelor instituţii, parteneri strategici FNT: Teatrul Naţional
Bucureşti, Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Odeon, Teatrul Bulandra,
Teatrul Nottara, Teatrul Act, ArCuB, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie,
Teatrul Evreiesc de Stat, Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae
Bălcescu, Unteatru, Godot Café-Teatru. De asemenea, biletele vor putea
fi achiziţionate online, de pe site-urile teatrelor care găzduiesc
spectacolele. Ediţia din 2013 a Festivalului Naţional de Teatru este
dedicată artei actorului şi aduce un omagiu personalităţii Marianei
Mihuţ. Festivalul va mobiliza, practic, toate spaţiile teatrale ale
Capitalei, precum şi câteva alte locuri devenite, în ultimii ani,
ospitaliere zone parateatrale: centre culturale, librării, ceainării.
Astfel, festivalul va fi deschis, pe 25 octombrie, la Teatrul Odeon, în
Sala Majestic, cu spectacolul "Troienele", după Euripide, în regia lui
Andrei Şerban, montat în 2012 la Opera Naţională Română Iaşi. După 22 de
ani, Andrei Şerban a refăcut la Iaşi un spectacol grandios, aceasta
fiind o şansă unică de a lua parte la drama care a marcat istoria unei
civilizaţii. Reprezentaţia se va desfăşura în prezenţa lui Andrei
Şerban, care va veni special în ţară, de la New York, cu această ocazie.
Andrei Şerban a montat prima dată "Troienele" în urmă cu aproape 40 de
ani, pe scena Teatrului La MaMa din New York, iar, în 1990, a realizat
spectacolul şi în ţară, la Teatrul Naţional Bucureşti. Spectacolul
"Troienele" este dedicat memoriei lui Ellen Stewart, fondatoarea
teatrului La Mama din New York, acolo unde a fost creat iniţial.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu