Prima pagina » » Filmul "Poziţia copilului" la Luxembourg

Filmul "Poziţia copilului" la Luxembourg

Publicat de Radio Romania Cultural, luni, 14 octombrie 2013 | 13:47

Filmul "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului CinEast de la Luxembourg, care se va desfăşura până pe 27 octombrie. De asemenea, producțiile "Domestic", în regia lui Adrian Sitaru, şi "Despre oameni şi melci", regizat de Tudor Giurgiu, vor fi proiectate în secţiunea Funny East, dedicată celor mai bune comedii din Europa Centrală şi de Est. Pelicula "O lună în Thailanda", în regia lui Paul Negoescu, a fost inclusă în secţiunea Cinéscope, unde sunt prezentate cele mai interesante filme din regiunea Europei Centrale şi de Est. Totodată, documentarul "8 martie", regizat de Alexandru Belc, şi două scurtmetraje - "Şanţul", de Adrian Silişteanu, şi "Betoniera", de Liviu Săndulescu - completează secţiunile Cinédocs, respectiv Cinéshorts. CinEast oferă în acest an aproximativ 100 de proiecţii (50 de lungmetraje, artistice şi documentare, şi 50 de scurtmetraje din 15 ţări), întâlniri cu actori, regizori şi producători, plus multe alte evenimente speciale conexe - concerte, expoziţii, serate gastronomice.
Share this article :

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2009-2014. Radiocultura - Toate drepturile rezervate!