
La început de octombrie 2012, stagiunea Orchestrelor şi Corurilor Radio
România se deschidea prin concertul eveniment conceput în jurul
capodoperei „Carmina Burana” a lui Carl Orff, Sala Radio fiind atunci
plină până la refuz. Numeroşi artişti invitaţi din ţară şi de peste
hotare, evenimente speciale, primul concert din istoria Orchestrei
Naţionale Radio la Chişinău, participarea la cel mai important festival
de muzică din China - SHANGHAI SPRING INTERNATIONAL FESTIVAL – cea de-a
doua ediţie a Festivalului VIORI DE COLECŢIE la Sala Radio, Concertul
Regal în onoarea Zilei Regalităţii, participarea la concertul susţinut
de Andrea Bocelli la Bucureşti - sunt numai câteva dintre cele mai
frumoase momente ale stagiunii 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor
Radio România. În anul în care întregul glob sărbătoreşte bicentenarul
Verdi – două sute de ani de la naşterea marelui compozitor – vineri, 21
iunie, stagiunea Sălii Radio se va încheia cu Recviemul lui Verdi.
Publicul se va reîntâlni cu Orchestra Naţională Radio sub bagheta
dirijorului ei principal, tânărul şi carismaticul TIBERIU SOARE.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu