Poetul irlandez Seamus Heaney, laureat al premiului Nobel pentru
literatură pe 1995, a murit la vârsta de 74 de ani, din cauza unei boli
neprecizate, a anunţat familia sa, citată de Agenția France Press.
Seamus Heaney a fost distins cu premiul Nobel "pentru operele sale de o
frumuseţe lirică şi pline de profunzime etică", potrivit motivaţiei
Academiei suedeze. Heaney a lucrat ca profesor de literatură, la
universitatea britanică Oxford, între 1989 şi 1994, şi este autorul unei
opere literare prestigioase. În 2011, Heaney şi-a donat operele
Bibliotecii Naţionale a Irlandei. Colecţia include manuscrise ale
poeziilor sale, notiţe, schiţe, opere bătute la maşină. Această colecţie
creează un tablou complet al operei lui Heaney, de la începuturi -
"Death of a Naturalist", "Wintering Out" şi "North" - până la "Station
Island", "Seeing Things" şi mai recentele "District and Circle" şi
"Human Chain". Cel din urmă volum a câştigat prestigiosul premiu
Forward, în valoare de 10.000 de lire sterline. Această carte a fost
scrisă la un an după ce poetul a suferit un accident vascular cerebral,
iar poemul central al volumului, "Miracle", este inspirat din
suferinţele sale. Amintindu-şi de oamenii care îl transportau în
perioada în care era bolnav, Heaney a făcut o paralelă cu o imagine din
Biblie, unde un om paralizat este transportat la Iisus pentru a fi
vindecat. De-a lungul carierei sale, Heaney a câştigat premii
prestigioase, precum trofeul TS Eliot, şi a fost membru onorific al
Societăţii Regale de Literatură.
Edițiile din 27 sept. și 4 oct. 2014. Către Pacea Eternă? Geopolitica în
contextul filosofiei relațiilor internaționale
-
*Invitat: cercet. șt. dr. Lucian-Ștefan Dumitrescu*
„Nu ne putem dezbăra de-o anumită revoltă sufletească, când privim
acțiunile oamenilor pe ...
Acum 11 ani






0 comentarii:
Trimiteți un comentariu